Parcul este situat în inima oraşului, delimitat de străzile Mitropoliei, George Bariţiu, Ioan Lupaş şi Piaţa Unirii.
Ideea înfiinţării unui parc în urma demolării zidurilor cetăţii de pe această parte datează din 1869 şi se materializează în 1879, odată cu întemeierea Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului, parcul fiind prima realizare de seamă a acesteia.
Parcul găzduieşte 9 busturi ale celor mai importante personalităţi româneşti grupate în jurul asociaţiei cu acelaşi nume: Gheorghe Bariţiu, Badea Cartan, Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Andrei Şaguna, Ioan Slavici şi Emanuil Gojdu.
Bustul lui Bariţiu, cea mai impunătoare realizare, situat exact în faţa intrării în Palatul ASTRA, a fost realizat de Oskar Späthe în anul 1912 şi adus în parc în anul 1924.
În partea stângă a parcului se află Policlinica de copii (fostul Sanatoriu ridicat în anul 1906). Următoarea clădire este Palatul Asociaţiunii, inaugurat în 1905 când adăpostea sala de conferinţe, biblioteca, prima sală de teatru românesc şi Muzeul de etnografie şi pictură românească. În prezent ea găzduieşte Biblioteca Astra, cea mai importantă bibliotecă a oraşului. Intrarea în clădire se face pe poarta străjuită de doi atlanţi. Fosta sală de teatru este actuală sală de lectură şi impresionează prin atmosfera victoriană şi decoraţiile interioare bogate.
Corpul B al Bibliotecii ASTRA a fost ridicat în partea dreaptă a parcului, la intersecţia cu strada Mitropoliei, fiind inaugurat în anul 2007.
Lângă palat este fosta Şcoală normală de fete, azi Şcoala ajutătoare de hipoacuzici (clădirea datează din anul 1886)
Latura de est a parcului include o serie de clădiri din sec. XIX.
Clădirile de la nr. 1 şi 3 datează de la începutul sec. XX şi sunt realizate în stil Art Deco.
În anul 2007 a fost inaugurată fântâna arteziană din centrul parcului. Fântâna dispune de 9 jeturi de apă mari şi 6 mici, luminate, care pot funcţiona atât simultan cât şi acţionate în grupuri.
În capătul parcului înspre Biserica Sf. Johannis, există un spaţiu amenajat cu mese de şah şi table, un loc de întâlnire pentru pensionari.

Puncte de interes:

Bustul lui George Bariţiu
1912, Parcul Astra, inaugurat la 13 octombrie 1912, bustul a fost amplasat iniţial în curtea Şcolii civile de fete a Astrei (grădina Asociaţiei).
La 5 oct .1924 bustul este mutat pe locul unde se află şi acum. Este opera sculptorului Oskar Späthe.

Bustul lui Octavian Goga
Parcul Astra, 1973, realizat initial din bronz de Ada Geo Medrea. Bustul original a disparut, cel actual este realizat de sculptorul Ioan Candea in anul 2002.

Bustul lui Gheorghe Lazăr
Parcul Astra, 1973, realizat de Kurtfritz Handel.

Bustul lui Andrei Şaguna
Parcul Astra, 1973, realizat de Gyenge Imre.

Bustul lui Andrei Mureşanu
Parcul Astra, 1973, realizat de Gyenge Imre.

Bustul lui Badea Cârţan
Parcul Astra 1974, realizat de sculptorul sibian Kurtfritz Handel din bronz.

Bustul lui Ioan Slavici
Parcul Astra, 1979, realizat din bronz de Linca Călin;

Bustul lui Timotei Cipariu
Parcul Astra, 1991, realizat de Gavril Abrihan din bronz;

Bustul lui Emanuil Gojdu
Parcul ASTRA, 2006.

Bustul lui August Treboniu Laurian
Parcul ASTRA, 2010, realizat de Adrian Popescu;

Bustul lui Iacob Bologa
Parcul Astra, dezvelit la 4 noiembrie 2011 cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Astrei.
Realizat de sculptorul Ioan Cândea din bronz aşezat pe un soclu de piatră.

UNDE SE AFLĂ:

FOTOGRAFII:

0 din 5 (după 0 evaluări)

SCRIE UN COMENTARIU: